Filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a RM în parteneriat cu administrațiile Școlii Profesionale Florești, Directia Educație, Direcția Ocuparea Forței de Muncă Florești au organizat la 19 mai 2022 ZIUA UȘILOR DESCHISE ȘI FORUMUL MESERIILOR, care au avut drept scop realizarea obiectivelor de informare, orientare, ghidare în carieră și promovarea sistemului de învățămînt dual. La eveniment au participat peste 200 elevi, absolvenți ai ciclului gimnazial de la instituțiile de învățămînt din orașul și raionul Florești, care au vizitat școala, făcând cunoștință cu oferta educațională a acesteia, primind informație relevantă despre alegerea traseului profesional, dar și despre oportunitățile învățământului dual. Fiecare din cei prezenți, au avut posibilitate să participe la master class-uri, la diferite meserii. Cei mai îndrăzneți au încercat să sudeze, să conducă tractorul și automobilul, să efectueze manevre cu excavatorul, să creeze elemente de decor din ghips, să monteze/demonteze ambreajul etc. Exersarea unei abilități i-a ajutat să-și descopre potențialul creativ, capacitățile lor și să aleagă meseria potrivită în viitor.
Cu un mesaj de salut au venit directorul ȘP Florești Mariana Scutaru, Svetlana Calineac, consultant, Agentia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Maria Mitrofan specialist, Filiala Soroca CCI RM, Irina Gusac, Șef, Direcția Ocuparea Forței de Muncă Florești, care au salutat participanții și i-au îndemnat să descopere toate oportunitățile pe care le oferă instituția profesional-tehnică pentru a-și asigura și îmbrățișa meseria, care li se potrivește pe deplin, inclusiv prin intermediul învățămîntului dual și își vor asigura un viitor mai bun la noi acasă. Școala Profesională este instituția care le oferă studierea a mai multor meserii, care sunt întrebate pe piața fortei de muncă și are ușile deschise pentru toți doritorii de a studia o meserie solicitată și cotată pe piața muncii din țară și de peste hotare.