EXPO-TÎRGULUI UNIVERSAL “DROCHIA-DE ZIUA TA” LA CEA DE A VI-a EDIȚIE.

La 24-25 august 2023 Filiala Soroca a Camerei de Comerţ  şi  Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Primăria orașului Drochia a organizat cea de a VI-a ediție a Expo-Tîrgului ” Drochia-DE ZIUA TA,”   dedicat HRAMULUI orașului Drochia.

Expo-tîrgul universal a demonstrat realizările întreprinderilor autohtone – participante şi a devenit o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, cît și pentru consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.

Directorul Filialei Soroca CCI RM Lilia Catruc a menționat că reunirea la Drochia a celor de peste 50 producători din întreaga republică a oferit posibilitatea de a face un schimb de experienţă, de a se familiariza cu succesele de ultima oră a producătorilor autohtoni și oferi potențialilor cumpărători noi mărfuri şi idei de colaborare.

Primarul orașului Drochia Nina Cereteu a dat start deschiderii oficiale a celei de-a VI-a ediții a Expo-Tîrgului și a felicitat toți participanții și producătorii autohtoni care știu să-și prezinte rezultatele muncii lor, îmbinînd utilul cu plăcutul şi le-a  dorit cu toată sinceritatea afaceri cît mai profitabile în speranţa că tîrgul din acest frumos sfîrşit de vară să fi de bun augur şi v-a avea continuitate și în anii care vin. Expo-tîrgul a inclus și manifestări culturale. Cei peste 50  participanți au cucerit inimile cumpărătorilor drochieni prin procurarea produselor alimentare, cosmetice şi parfumerie, cît si produselor meşteşugăreşti confectionate de meșterii populari din localitate.

Distribuie acest articol: