Cu suportul Proiectului de Reziliență Rurală al Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD, în cooperare cu Fundația pentru Educația Financiară OK Filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a RM a desfășurat 3 seminare pentru întreprinderile din sectorul agricol din raioanele Soroca, Drochia Florești în cooperare cu Consiliile Raionale în perioada 6 iulie, 4 și 6 august 2021.
Obiectivul principal al acestei activități este dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor tinerilor antreprenori din domeniul agricol în materie financiară, obținerea abilităților practice pentru evaluarea și conștientizarea riscurilor, identificarea oportunităților de economisire și investiții pentru a lua decizii financiare informate.
Beneficiarii seminarului de instruire au fost 54 participanți din sectorul agrar din regiune, femei antreprenoare, reprezentanții APL.
Subiectele discutate au trezit un interes înalt din partea beneficiarilor, care s-au inclus activ în discuții, au învățat cum să elaboreze corect un buget, cum să evite riscurile unui credit, completînd formatorii cu exemple concrete din activitate. Echipa trainelor a fost foarte receptivă, profesionistă, deschisă spre comunicare și oferind soluții concrete și răspuns la toate întrebările din cadrul seminarului. La fel antreprenorii au avut propunerea de a organiza pe viitor în parteneriat cu IFAD sesiuni de informare referitor la obținerea granturilor pentru antreprenori cît si expunerea cerințelor la complectarea dosarelor de aplicare.