Recent, la Soroca a avut loc tradiționalul Concurs “Cel mai bun antreprenor al anului 2020”, organizat de Consiliul Raional Soroca în parteneriat cu Filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI RM).
La acest eveniment au participat 59 de antreprenori, printre care se regăsesc și întreprinderi- membre ale CCI RM: SA“ Alfa- Nistru”, SRL “Debut-Sor”, SA“ Fabrica materialelor de construcții”, SRL “Lefrucom”, SRL “Visagromag”, SRL “Armir”, SRL“ Oclanda- Agro”, SRL“ Soragrovis ”, GȚ “Marciuc Valentina”, SRL “Enotita”, SRL “Tomac- Impex” , SRL “Viroc Agro”. Ne bucură faptul că pe an ce trece crește numărul membrilor CCI RM, care manifestă un interes tot mai mare față de participarea la acest eveniment.
În cadrul evenimentului, la nominația “Cel mai activ membru al Camerei de Comerț și Industrie a RM” a fost premiat de către filiala Soroca, membrul SA “Fabrica de brînzeturi din Soroca ” (Director: Iftode Robert).
Filiala Soroca a CCI RM reiterează importanța organizării unor astfel de concursuri, ce încurajează antreprenorii locali să pună accent pe calitate și competitivitate. Astfel, Filiala Soroca felicită toți participanții, dorindu-le noi succese în continuare!