În perioada 6-17 noiembrie 2017 un grup de 30 de tineri din raionul Soroca au avut posibilitatea să acumuleze cunoştinţe referitor la iniţierea şi gestionarea unei afaceri în cadrul cursului de instruire prin intermediul Programului PNAET. Trainingurile au fost organizate de filiala Soroca a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, în contextul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) şi a CCI RM. Durata cursurilor de instruire – 10 zile.
Dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor au fost bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimă a resurselor financiare, umane, materiale, iniţierea şi înregistrarea afacerii etc.
În timpul seminarelor tinerii au beneficiat nu doar de instruire ci şi de consultanţă. Seminarele au cuprins sesiuni teoretice, practice: exerciţii practice, brainstorming, business canvas.
Participanţii au vizitat IP Incubatorul de Afaceri Soroca şi au avut posibilitatea să se familiarizeze cu experienţa de dezvoltare a afacerilor existente a celor 14 agenţi economici incubaţi. La fel au vizitat instituția financiară BC” Moldova -Agroindbank”, unde d-na Claudia Calistru a familiarizat participanţii cu noile produse pentru tineri, cu condiţiile şi cerinţele de creditare.
La finalul cursului reprezentantul ODIMM, d-na Liudmila Stihii le-a înmînat participanţilor certificatele, care le vor fi utile ulterior la obţinerea creditului preferenţial cu un grant pentru iniţierea sau dezvoltarea afacerii.