Pe 15.11.2017 de către Filiala Soroca în parteneriat cu CCI RM și GIZ a fost organizată o Sesiune de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual în formarea cadrelor muncitorești calificate, la care au participat 26 agenţi economici din teritoriu, potenţiali parteneri de cooperare duală. Directorul Filialei Soroca CCI RM Lilia Catruc a menționat importanța acestei sesiuni, care a avut drept scop familiarizarea participanților cu sistemul de învățămînt dual și cooperarea în acest domeniu. Expertul GIZ Victoria Cotici în prezentarea sa s-a referit la bunele practici existente în domeniul Învățământului Profesional Tehnic în sistem dual și la experienţa germană şi aplicabilitatea în contextul Republicii Moldova. Rodica Bivol, manager principal al CFC CCI RM a prezentat informația despre rolul și responsabilitățile CCI RM în organizarea și desfășurarea învățământului dual în Republica Moldova. La finalul sesiunii au avut loc discuții, întrebări și concluzii.