La data de 30 octombrie 2020, în incinta IP ”Gunnar Due Gundersen”IAS a fost organizat evenimentulul ”Ziua ușilor deschise a Centrului de Afaceri Techno Textile HUB”, destinat exclusiv companiilor specializate în domeniul textilelor, la care au participat peste 30 participanți.
Această activitate a fost realizată de „ProEntranse” în cadrul proiectului ” Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării” cu suportul financiar al Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Consiliul Raional Soroca.
Centrul de Afaceri-Techno Textile HUB (TTH) este platforma pentru un parteneriat public-privat din domeniul industriei ușoare printr-un mediu propice, în cadrul căruia companiile membre pot susține și dezvolta activitatea implementînd programe de creștere a competitivității, care să aducă la dezvoltarea durabilă a industriei textile și confecției.
Obiectivele particulare pe care TTH și le-a propus țin de creșterea competitivității în ceea ce privește diversificarea produselor, forța de muncă calificată, distribuția și părtrunderea pe noi piețe, prin inovare-cercetare, instrumente de marketing și metode de comunicare, instruire-educație privind forța de muncă implicată.
Coordonatorul de Proiect ProEntranse Lucia Ușurelu , Coordonatorul de Program Fundația Est-Europeană Ana Ciurac s-au referit foarte aprofundat la realizarea obiectivelor companiilor membre, care vor implementa programele de creștere a competitivității, la cerinţele și metodele de pătrundere pe noi piețe, la programele de instruire și educație privind forța de muncă implicată. Beneficiarii proiectului sunt membrii Asociației „Sorintex”.
Pe parcursul perioadei de implementare a proiectului, vor mai fi organizate mai multe activități ce țin de tematica specifică în domeniul industriei textile și confecțiilor.
Cu un mesaj de salut s-au adresat Lilia Catruc, Directorul Filialei Soroca CCI RM, Liliana Babără, managerul Incubatorului de Afaceri din Soroca, Victoria Dănilă, membru al TTH Soroca etc.