“Rolul mărcilor pentru promovarea imaginii companiei şi a vînzărilor”

Aceasta a fost tema seminarului de instruire propusă celor 35 agenți economici din Soroca la 16 martie 2017.  Seminarul de instruire a fost organizat  şi petrecut de  Camera de Comerţ şi Industrie a RM Filiala Soroca în parteneriat cu  Agenţia de Stat Pentru Proprietatea Intelectuală a RM(AGEPI). Evenimentul a avut drept scop de a familiariza participanţii cu aspectele generale privind protecția și asigurarea drepturilor la marcă și rolul mărcilor pentru promovarea imaginii companiei și a vînzărilor. Directorul  Filialei Soroca Lilia Catruc a menţionat importanța activităților petrecute în parteneriat cu colaboratorii  AGEPI pe parcursul a mai multor ani în scopul protecției și respectării drepturilor  proprietății intelectuale, cît și contribuția adusă la dezvoltarea întreprinderilor și sporirea competitivității produselor și serviciilor pe piață. Experții AGEPI au familiarizat participanții cu principiile de protecție a mărcilor și brandurilor, cît și beneficiile înregistrării acestora asupra dezvoltării întreprinderilor.

Companiile locale deținătoare de mărci s-au familiarizat mai aprofundat cu condițiile de participare la Concursurile republicane Marca Comercială a Anului 2016 și Premiul pentru realizări în domeniul calității acordate anual de către AGEPI și Camera de Comerț și Industrie a RM. Participanții au rămas satisfăcuti de participare și au obținut un set de materiale la subiectul dat.

Distribuie acest articol: